aș vrea să cred că eul meu a găsit o nouă viață
dincolo de pereții groși ai timpului pe care dăm mereu vina
care ne strâng în pumnii lor de beton
ca pe-un gândac amorțit de neputință
și de care ne folosim atunci când vrem să ne lovim fruntea:
alt perete care ne desparte de embrionul
din care ne-am născut realitatea.

aș vrea să cred că nu voi muri niciodată
pentru că nu am trăit niciodată.

aș vrea să cred că ce a fost și ce va fi nu e același lucru,
că nu ne învârtim în cerc la noi în suflet.

aș vrea să cred că mă pot deșuruba din existență
ca să mă strecor prin gaura din perete
exact când aceștia s-au strâns tot mai mult spre mine.
știi și tu de vechea poveste în care
omul modern nu poate fi lipsit de ideea libertății.