te sui în autocar și pleci. nici măcar nu mai întorci capul. să vezi ce?
că toată jalea și sărăcia s-au strâns la ușa vieții tale?
îți vine greu să pleci. dar și mai grele sunt necuvintele din ochii ce te petrec
o să mă întorc. o să le arăt eu cât poate munci o femeie ca să scape
sărăcia e un blestem, o povară ce te strivește
și urli. în adâncul tău, în hăul ăla numit sacrificiu sau supliciu sau cum dracu l-o mai chema
mama îmi spune: du-te mamă. dar să ai grijă de tine. tata îmi spune doar du-te
Ilincuţa plânge iar Dodu tace. mă privește ca pentru ultima oară.
plecatul ăsta e ca o rană, îți aduni pansamentele
le-înfunzi să nu picure și te târâi
știu. toată lumea moare. dar puțini sunt cei ce își pun capăt zilelor.
de Crăciunul asta voi trimte bani. cât o să pot.
de Paște o să trimit cadouri
iar de Crăciunul celalt o să le duc eu darurile
să pot să mă bucur de bucuria lor
...
visele nu mor decât dacă nu sunt hrănite
dar puține, foarte puține ajung să se crească, să dea roade.