punct
dintr-un punct începe sângele să curgă
dintr-un punct tu nu te mai vezi
pe pieptul timpului îmi târăsc pașii
și parcă e pieptul meu
mă dor locurile în care m-ai privit
mirosul tău îmi întunecă pielea
fiecare chip întâlnit în cale
începe să-ți semene
și atunci nu mai privesc nicăieri
decât in haosul timpului
unde tu mergi cu spatele
într-o direcție de unde tot tu
vii
dar nu vă întâlniți niciodată
iar timpul devine din ce în ce
mai fierbinte
încât trupul meu se topește
într-un
punct


punct
într-un punct tu pleci însingurată
de pe buza mea
sângerare a cerului
ca un zbor al sunetelor pașilor tăi
pleoapele mele lovindu-se una de alta
privindu-se
eu rămân eu mă-ntorc în noapte
și amestec toate lucrurile
care dor și care nu dor
făcând din ele planete distincte
una pe care stăm
atunci când ne întâlnim
iar cealaltă locul unde
stăm
când suntem departe
unul de altul
punct două puncte