am fi meritat o despărțire frumoasă
un pact, o înțelegere, să ne punem de acord
asupra inimii așa cum împărțim pământul la moștenire

să știm fiecare cu ce-a rămas și ce poate duce mai departe
să știm ce luăm cu noi în mormânt și ce lăsăm copiilor
puteam trasa linii, puteam măsura
bucata ta de cer senin, bucata mea de poezie
știam cine până unde putea mergea, câtă apă să bea
apoi mă puteam întoarce pe fundul ființei
la hibernare pentru cine știe câți ani

am fi meritat o despărțire cu fast
oarecum teatrală, cu doi actori dându-și mâinile
făcând schimb de ultime replici
de ultime perfuzii
bucățele mici, foarte mici, de diferite culori
s-ar fi împrăștiat atunci din noi
ca niște fâșii de hârtie
cerul s-ar fi luminat pentru ultima dată

am fi meritat o despărțire la scenă deschisă
cu un fel de ritual, așa cum aveam când făceam dragoste
o ceremonie ca și când m-ai fi cerut de soție
mi-ai fi dat trecutul pe tavă în loc de inel
mi-ai fi spus un te iubesc oarecare, cum ai spus prima dată
așa din greșeală, din nebăgare de seamă
nu tu ai fost acela
eu aș fi șoptit un mulțumesc familiar
ca și cum aș fi luat restul la pâine

am fi meritat un templu în care să ne spunem toate astea
cu un sanctuar special, să ne pregătim dinaite
așa cum se pregătesc mieii de Paști