Clipind, privesc prezentul
În mreaja-i efemeră
Ce totul a cuprins.

Atât de mult se-ntinde
În neantul nesfârșit
Că viitoru-n fapt e-un vid.

La fel, trecutul zace
În mormântul clipelor
Nemaiînviind nicicând.

Momentul, tot un vid
Ce-n mormântu-i doar se naște,
Nemaifiind de cum el s-a trăit.

Clipa,deci,ce este doar?
Mister tainic al simțirii?
Sau, trecut, un vis ciudat.

Ea își are, totuși sensul
Traindu-o nu ca pe-un nimic,
Ci-un crâmpei viu din etern.