agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 323 .



Pic
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Al.Cremardia ]

2018-12-02  |     | 



Cuvânt înainte

aripi de pământ aripi de cer aripi
crescute din răni din carne din vânt
toate se înalță într-un zbor fără țintă
haotic

pe sub coaste
o armată de îngeri săpând un tunel
între lumea de astăzi și lumea de ieri
e tot o hărmălaie de zâne și viermi
iar funia a înmugurit de veghe a moarte
în jurul gâtului firav
cineva s-a trezit din somn și a zis
ăsta e Pic

1. Despre rostul lui Pic în lume

e sigur
Pic nici nu a existat
a fost mai mult
o zbatere în gol o eroare
un ou de cuc
ținut la subsuori
de zâne și îngeri bețivi

mai degrabă câteva cuvinte
fără sens înfipte în tâmplă de vânt
poate un suflet chircit a fost
un fel de a rata
o umbră rătăcitoare
înspăimântată de fiare
de știme de inorogi în zale
într-un sfârșit cumva din greșeală
ucis într-o noapte lipsită de har
de singurătate de uitare chiar
sub prunul bătrân uscat
cocârjat sub ninsoare
vremea lui Pic uitată
în triste felinare

2. Nașterea și moartea lui Pic

despre mine pot să spun
că locuiesc în timpul satului meu
aici dimensiunile au un alt rost
sau poate nu există
oamenii sunt altfel
seamănă a păpuși mecanice
și ei plutesc fără zgomot
purtați de vânt peste livezile bătrâne
duhnind a tutun a crâșmă a fântână

cred că m-am născut
într-un timp bramburit în căruță
- mereu am spus
că m-am născut fără voia mea
că m-am născut din frică
ca un coșmar teribil
unde mama îmi murea
cu uterul străpuns de un fus
ca o lance de foc și scârbă

de trăit am trăit în aceeași căruță
cu aripi de lemn străvezii putrezite
scoarțele se subțiau se înălțau
îmi veneau peste umeri
înlănțuindu-mă cu fier
zborul îmi era scurt
nici măcar o secundă
mai mult o dorință

acum știu deja
că la moartea mea
vecinii au să arunce cu pietre în căruță
să-i spargă bucata mică de zare
lumina ce încă persistă
în felinarul de sticlă
în ochiul de pisică

fără motiv cam la un an
primarul o să transforme căruța
cu hamuri cu scoarțe cu oiștea de fier
în casă memorială
aici s-a născut
a trăit
a iubit și a murit Pic
câtă stupoare
cei care m-au lovit vor vinde bilete la intrare
vor duce până și oiștea la fier vechi
roțile căruței
le vor vinde la piață în oraș
unora care le vor atârna
pe pereții sufrageriei zugrăviți cu sclipici
fără să știe că în ele sunt închise
cioburi din sufletul meu
și că o să-i bântui ori de câte ori
îmi va fi dor de mine
sau voi vrea să scriu un poem
despre cum a trăit și a murit Pic


3. Călătorul dintre morți - curățătorul

nu știu cum dar m-am trezit zburând, așa, deodată
de la moartea mea întâmplată
către o altă moarte
ce stă să înceapă
zborul acesta ca o vibrație rece
aripă de gheață
se întâmplă numai în somn
somnul acela care ține trei zile pe pământ
în cer o veșnicie
și unde
tristețea din sufletul meu
înflorește a lumină
lumina e gândul lui Dumnezeu
strălucind prin toți ochii lui îngerești

curios e că nici nu-mi simt trupul trupul lumesc
ce știu e că trebuie să spăl
sufletele celor morți
trei zile la rând
mi s-a dat un burete și un fel de tomberon
pe care îl împing din moarte în moarte
din păcătos în păcătos dintr-un somn în alt somn
și de pe pământ se aude cântând
un vechi saxofon

mai știu că toată suferința
adunată din tot felul de singurătăți
e în fapt smerenie și că trebuie să mă supun
să îndur fără crâcnire
fără să aștept vreun răspuns
câtă tristețe poate să-ți încapă în suflet
se mira cineva, uitându-se la mine
cât pustiu câtă vină

- unde sunt asistentele cu acele lor mov
din care spitalul picura somn
ce tragic sunau pașii lor pe holurile pustii
femei croșetă cu părul trist
împingând cu zgomot căruciorul șchiop
cu aspirine feșe alcool destine și un creion

altfel timpul îmi trece greu
tot împingând tomberonul
și zborul din suflet la alt suflet
îmi e tot mai târșit mai obosit
și lacrimile mi se preling grele
de pe obraz
în sicriul din lemn ieftin de brad


4. Iubirile lui Pic
.
Pic a iubit haotic încă de mic
nici măcar atât nu a reușit
să iubească până la sfârșit
să fie bărbat să fie iubit până la moarte
și asta îl face să sufere din dragoste și acum
în casa de lut
casa bătrânească de pe caisului doi
vecinii se uită la el cruciș
„uite cum îi fug moșneagului ochii pieziș”
zic mai ales vecinele cu breton și batic
de nu le-ar fi frică că-i fărâmă vreun os
l-ar tăvăli un pic pe patul pufos
pe patul de stele de iarbă de greieri voioși
să zboare în înalt zborul acela proscris
spre Marduk acasă
planeta interzisă de atâta timp
.
să faci dragoste nu se uită zicea Pic
e ca mersul pe jos
urci în femeie ca în ceruri sfios
apoi ne spunea povestea ceasului borțos
ceas cu pendulă și-un cuc somnoros
fluturi bolnavi ne loveau violent în tâmplă
alteori curgeau lin peste curiozitatea noastră
până când ne amorțeau maxilarele
într-o uimire nefirească


4.1. Prima iubire a lui Pic
.
prima dragoste s-a întâmplat într-o vară
august șaptezeci și patru
după moartea stupidă a Mariei
o fată frumoasă de optâșpe ani

port și acum în suflet durerea
tânjirea după ea
revelația luminii pierdute
realitatea crudă că n-am să-i mai simt
respirația fierbinte pe umăr în palmă
sânii mici abia înmuguriți gândul flămând
femeie întâmplată plutind
și ea se întrupa în mine pe furiș
ca și cum deja se aprobase să fiu
călătorul dintre lumi
sperând până la sânge că ne vom regăsi

soarele picura doar apă de ploaie parșiv
ce festin
miroseam a frică miroseam a vin
până adormea
și noi exaltam ca și cum
moartea ne-ar fi murmurat
cuvinte de dragoste șoapte

de un timp ies la o țigară în parc
braț la braț cu sora șefă
șefă peste sufletele ostenite
și de fiecare dată sângele meu se îngroșa
ochii îmi străluceau pielea se albăstrea
timpul abia de îl percepeam și se întâmpla
ca de undeva glonțul de fier
să se furișeze și să mă lovească-n sfârșit
în tâmpla albită de timp


4.2. Chapeau bas

unde în fața femeilor Pic își scoate pălăria
abia după aceea își dă jos nădragii
iar bucuria lui era imensă
iubea altfel femeile cumva
iar dorința cărnii aproape lipsea
sufletul lui doar cenușă
poate doar poetul din el era viu poate
dar și el de la o vreme a cedat
și-a dus talentul în munți
și după un timp, alt timp a urmat
mai crâncen

corabia lui fără timonă a tot rătăcit
nicicând ancorată
nicicând fără vânt
fantomă în ceață rătăcind
spre nicio țintă spre nicio măiastră
doar apă doar zâne bătrâne ridate

mănunchiuri de raze tainicul rit
misterul cântării etern visătoare
adânc îngropată în palide viori

în lumea lui, Pic tot preumblând
femei îndurerate femei în rochii albe
copii cu frunți stelare copii predestinați
dorința sufocată în propria-i vină
hei,
nu aruncați cu piatra în el
în blestematul de Pic
născut în zi solară
o zână încruntată crâncen a rostit
Pic e lumină
și atâta bucurie nu poate fi
deodată transformată
în durere în lacrimi în chin


4.3. A doua iubire a lui Pic

câte suflete nepereche
rătăcesc în ceață amețite de dor
tot jinduind iubire
pe când noi
noi ne-am trezit deodată îndrăgostiți
dragostea aia nebună
mai știi, de cum am intrat
ochii mi se lipiseră de privirea ta căpruie
și ne-am cutremurat
până în străfund
și cum eram învăluiți într-un halou misterios
și cum zburam cât de înalt zburam Doamne
înlănțuiți flacără lumină

pe deasupra invitaților tăi
cum îi amețeam pe toți
și cum cădeau secerați
beți de iubirea și suferința noastră

ne-am regăsit definitiv
abia la prima îmbrățișare
bărbat femeie - nunta sufletelor noastre
și în același timp ne-am mântuit și pierdut
apoi ne-am întrupat înfrigurați
în ființa aceea stelară
despre care am visat
despre care au visat
îndrăgostiții lumii a păcat

ceva cumva a fost greșit
ne-am zidit pe rând în piatră în cruci
două umbre plutind în van nefiresc
ca o corabie fantomă
de ars am ars dintr-odată amândoi
până la scrum și vom muri
fără crâcnire
și ce a fost dumnezeiesc în noi
s-a transformat în zgură


5. Întunericul din Pic

aș putea să-mi imaginez
o fortăreață
înconjurată de un șanț plin de flegme
și unde multe nunți se vor întâmpla
fiecare cu întunericul lor
nuntașii se vor ascunde în mine
și le voi simți durerea și focul
din carne din oase din sânge
într-un târziu vor flutura
și se vor preface în îngeri

îmi închipuiam
că va veni timpul când
voi putea schimba în profit
întunericul pe lumină
și că voi străluci de unul singur
în isteria ce mă va cuprinde
și unde îmi voi tăia venele
apoi
cu sângele gâlgâind din braț
voi râde în hohote voi plânge

câtă suferință poate duce Pic cu el
se minunau vecinii

știu doar că visam cum voi lumina
așa cum luminează luna pământul și apele și cerul
și vântul să-mi tot șușotească încă mai sunt


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!