te soarbe-nfățișându-ți Paradisul
Infernul, ce apoi e-n lacrimi viciu,
coborâtoare apă de supliciu
din văzul care ieri zâmbea cu visul.

prin vremea vieții clipa e indiciu
de om și locuire-n tot abisul,
genunea-n cer ce-și suie paraclisul
pe-auzul orb, pe șoapte de siliciu.

tu ai comori pe buze, genuine
de stih ori sărutare, la Castel,
să-nvii cu Păsări din regești ruine.

al Iadului vitraliu-i Rai nițel
cât să sucească minți de duh străine;
extirpă Falsul însă Sfânt scalpel.