stau în odaie și privesc prin stropi de ploaie mari, uscate pe geamul obosit
ce lasă lumina să pătrundă tot mai greu acum,
soarele de toamnă încă jucăuș îmi ajunge la degetele leneșe ale picioarelor amorțite
îmi urcă încet, timid până la buze și se oprește brusc
simt un sărut fierbinte de adio;

fericirea unei amintiri de vară își face loc în cămara de amintiri
când mă scăldam în lumină și-mi săruta-i cu râvnă tot trupul…
o păstrez bine pentru iarnă, când razele tale
îmi vor mângâia alene doar pletele ieșite de sub căciula galbenă croșetată de bunica
și degetele-mi vor cerși o atingere de-a ta
dar tu vei sta măreț, indiferent ascuns printre ceruri;

timpul subtil va deveni mai greu
un chin până ce-ai să mă strângi iar în brațe
zilele cu-n ton de gri accentuat îmi vor apasa umerii reci,
paltonul negru lung, înghețat, ca o cușcă cu pereți de fier
mă va ține departe de tine;

somnul adânc va fi tot ce-mi doresc
cu vise din belșug și prea colorate
iar pe când să mă trezesc
sărutul tău încins iar să-l primesc!