Frumusețea, ca o strângere de inimă,
intra prin crăpătura ferestrei,
în demisolul unde afla povestea noastră.

Hangița fugise. Dimineața
ne aștepta semnul, discretă, mai lasă-ne și tu, ea
ieșea, rușinată, din încăperea în care se afla
povestea noastră.

Frumusețea, dragii mei, eclipsa hangițele cu fustele ca batistele,
manichiura franțuzească, portabilele cu clapetă, noi
ne continuam degajați discuția despre arta contemporană
ca o franzelă de bronz, pe care
te odihnești, desigur, dar nu te saturi niciodată
de foame.

Frumusețeo, dacă te cheamă Eva și ne zărești
goliciunea, îmbrăcă-te în rochie albă, mușcă-ți
buzele, leagă-te
la ochi, ca să nu cazi
în păcat.

Avem totul.

Și mâine dacă mor, tot mă întorc.