Poate-ntr-o zi, de-am s-o trăiesc cu mine,
Călcându-mi sufletul, voi învăța să cresc
Pe muntele de soare atent să nu-mi leșine
Rebelele dorințe, ce-n versuri le-mpletesc.

Și poate-n altă zi, de voi fi bun cu tine,
V-om dănțui pe munte și poate îl strivim
Și-n locul lui de veci m-oi înalța pe mine,
De te ridici pe vârfuri pe cer să zăbovim.

Și dacă geme noaptea în întuneric oarbă,
Am să te-aprind pe tine pe cer să te așez,
Voi stau și eu și lupii cu razele de vorbă,
Tu să-mi reciți de îngeri și poate îi visez.

Și dacă... nici nu știu, îmi ești prea deajuns,
Ce îți mai poți dori de ești un Dumnezeu?
Nu pot zbura mai sus să caut un răspuns,
Când ceru-i dedesupt iar tu în jurul meu.

Văd viața mea iubită pe-o laviță de fraze,
Ținând în mână acul de parcă-i cal de luptă
Îi pune-n gură frâul, un fir din ghem de raze
Și-ncepe să-mi brodeze o liniște-absolută.

Îți pun pădurea toată pe umeri ca un șal,
De ești acoperită eu nu mai mor de frig,
Că-s ființa ta-nsoțită, chiar dacă-s ilegal
Și-n fiecare viață te pierd sau te câștig.