BALADA APEI

În asfințitul purpuriu
Pe plaja ninsă de cristale,
Privesc prelung întinsa zare
Cu umbre negre de vapoare.
Pe marea neagră-albăstrie,
Sclipiri de mii de diamante
Lucesc etern în sfânta noapte,
Un vis rămas în amintire.
Nu pot urî imensa apă
Ce-atât de larg se unduiește,
Deși vieți dragi ea ne răpește
Și crunt în suflet ne lovește.
Nu pot urî pârâul care
Se schimbă în cumplit tumult
Și strică tot ce-i iese-n cale,
Lăsând în urmă morți și lut.
Să fie oare supărată
Că noi, cu toții, o neglijăm,
Și cu gunoaie întinăm
Și mal și unduirea ei curată? 2

Când însetați și lacom bem
Din cristalina ei licoare,
Răcoarea simți cum te pătrunde,
Cum dă putere și vigoare.
I-am mulțumit oare vreodată
Din inimă, cum se cuvine?
Sau am plecat în mare grabă,
Sătui și mulțumiți de sine!
Gândesc că-i tare supărată,
Când spală tot ce-i iese-n cale,
Lăsând în urmă plâns și jale;
Ogoare plânse, case goale.
Eu cred, că ea își ia tributul
Sacrificându-ne avutul.
Distruge tot ce-i iese-n cale
Să ne trezim din nepăsare.
Așa că eu tot o iubesc
Și-i iert cumplita ei vâltoare
Ce multe vieți înghite lacom
Și șterge tot ce-i stă în cale. 3

Odată ce furia-i trece,
Se simte rușinată chiar,
În matca mică se retrage
Urmâdu-și cursul milenar.
A tras semnalul de alarmă!
Ne-a spus din nou, să fim atenți
Ca tot ce-a fost să nu se-ntâmple,
Să nu uităm iar de torent.
Să-i îngrădim cu flori preaplinul,
Pe maluri, diguri să-i zidim.
Copaci și bănci de-a lungul apei,
Să stăm la umbră, s-o privim.
Atunci ea, mulțumită, poate
Ne va ierta, că i-am greșit
Și veselă, ea va străbate
Tot drumul lung mai liniștit. 4

COPILUL MEU
Te iubesc, copile, suflete al meu,
Cu toată ființa, cu tot ce am eu.
Tu ești suspinul dulce, și atunci când plângi
Cu genele ude, inima mi-o frângi.
Când din leagăn seara, dulce gângurești
Căutând cuvinte, mereu mă uimești.
Când mânuțe calde, de gât mă cuprind
Eu simt vara în suflet, visul împlinind.
Nu are importanță de ești băiat sau fată,
Iubirea ce e-n suflet nu poate fi cotată.
E nemărginită, dulce și plină de putere
Să facă tot poate și tot ce tu i-ai cere.
Când crești cu bucurie, chiar fiecare zi
E-o nouă sărbătoare pentru părinți, să știi.
Orice realizare din viața ta e-n noi
Mereu în gând cu tine, mergem în pas vioi.
Mereu te știm alături, și-așa vom fi mereu,
Visul oricărui părinte, nu este doar al meu.
Și anii trec în goană, tu crești și te ridici
Tu ești om în putere, noi devenim bunici. 5

DULCEAȚA SERII
Vine seara-ntunecată
Cu mantia ei de stele,
Să-nvelească lumea toată
Și să-nchidă gene grele.
Somnul lin coboară-n gânduri
Peste pleoape-ncetișor,
Se amestecă în vise,
Ca să spună „somn ușor”.
Mama mângâie copilul,
Îl sărută blând pe ochi,
Cruciulițe mici îi face,
Să nu-i fie de deochi.
Dulce e atunci când doarme.
Și mai dulce-i când se joacă.
Bucuria este-n suflet,
Niciodată n-o să-i treacă! 6

NINSOAREA
Fulgii mari și înflorați
Bucuroși că știu că-s frați,
Zboară lin din cer, agale
Să ajungă pe cărare.
Vor să plece la plimbare,
Când alți fulgi, nenumărați,
Peste ei grăbit se așează
Și ieșirea le-o blochează.
Alb acoperă câmpia,
Case și poteci și sate
Totu-i alb, curat și moale
Sus din deal și până-n vale.
Pe ogor, zăpada groasă
Ca o plapumă se lasă
Peste bobul mic din brazdă,
Ca și cum l-ar lua în gazdă.
În iarna lungă și geroasă
Ea îl ține la căldură
Și nu-l lasă ca să iasă
Din dragoste, nu din ură. 7

Prin zăpada cea pufoasă,
Un iepure urechiat
Fuge-n salturi către casă,
Știe c-a întârziat.
FLOAREA SOARELUI
- Bună dimineața, soare!
Floarea Soarelui se-nclină,
Bucuroasă că-i iar ziuă
Se îndreaptă spre lumină.
Încălzindu-se la soare
Cu drag florile-l privesc
Este blând și atât de tandru
Frumosul astru ceresc.
Toate îl iubesc pe soare.
Florile spre el rotesc
Îi venerează lumina
Și razele ce strălucesc.
Sub căldura lui vrăjită
Simt cum cresc și se înalță
Și îndrăgostite toate
Vor să aibă întâietate. 8

Chiar când vine înserarea
Moi petalele-și închid,
Așteptând noaptea să treacă,
Se gândesc la răsărit.
VISE DE COPIL
Înserarea lin coboară,
Ziua pleacă-ncetișor
Dă târcoale somnul dulce,
Merge puiul să se culce.
Mama spune o poveste
De citit n-o mai sfârșește
Din cuvintele în șoaptă
Zmei și zâne îl așteaptă.
Vise dragi, cu mulți prieteni,
Trec fugar prin mintea lui.
Peste tot el hoinărește
Pe undele visului.
Iată zmeul din poveste
Pe nări flăcări aruncând.
El atacă voinicește
Pielea groasă, înțepând. 9

Zâna bună îl ajută,
Cu bagheta fermecată.
Cu sabia îl răpune,
Învingând încă o dată.
Glorios, voinicul merge
La împărat să-i ducă vestea.
Când împăratu-l felicită
S-a terminat și povestea.
Raza soarelui se joacă
Peste chipul adormit
Copilașul se deșteaptă.
Și zâmbește fericit.
DORINÞA
Moș Crăciun, vino odată
Ca să-mi aduci jucării!
Mama spune că-s cuminte,
Și-s cuminte, ca să știi!
Eu te chem însă mai iute
Că tot mă mai zbenguiesc
Și nu vreau ca să se afle,
Uneori că mai greșesc. 10

Fac greșeli nenumărate
Dar pe urmă le regret.
Pe mama o supăr tare.
Nu mai pot să te aștept.
De asta eu te rog fierbinte
Mai repede de poți să vii
Acum, că am fost cuminte
O săptămână, ca să știi!
LA POL
La pol, e iarnă lungă tare
Și vară este doar un pic.
Zăpada-i albă și mare
În rest totul pare mic.
Un urs polar, cu blană groasă,
Merge agale prin zăpadă.
Învață puii ca să vadă
Cum se adulmecă o pradă.
O focă-n apa rece înoată
Să prindă pește gras și bun
Prada bogată e adusă
Și-n fața puilor o pun. 11

În acest ținut de gheață
Eschimoșii locuiesc.
Ei nu se tem de gerul rece,
Sunt buni și viața o iubesc.
MOȘUL
Moșule cu barba albă
Pe la noi când o să vii,
Să te agățăm de barbă
Și să-ți cerem jucării?
Așteptăm cu drag Crăciunul
Puzderia de copii
Dar ne place și Ajunul
Cu colinde, jucării.
Noi știm noaptea-n care vii.
Sub brad pândim, de te-om zări.
Mama ne cere ascultare
Și ne trimite la culcare.
Când dimineața vine albă,
Noi nu-ți vedem frumoasa barbă
Ne bucurăm de jucării
Dar tot sperăm că te-om zări. 12

Mai așteptăm încă un an
Sperăm că nu va fi în van
Suntem cuminți și ascultăm
Sub bradul verde noi cântăm.
BRADUL
Cu frații mei și cu mămica,
Tăticul meu și cu bunica,
Bradul îl împodobim,
Suntem veseli și glumim.
Eu sunt mic, dar tot ajung
Să pun în brad un globușor,
Mă port atent cu el că-i firav
Dar e frumos și lucitor.
Acum o stea o pun pe creangă
Pe vârfuri tare mă ridic.
Ajung cu greu, dar tot fac treabă
Și demonstrez că nu-s chiar mic.
Mama agață globuri, stele,
Pe bradul verde argintiu.
E atâta bucurie-n ele
Că bradul pare că e viu. 13

Când bradul e împodobit
Și îngerul din vârf lipsește
În brațe mă ridică mama
Îl prind în vârf și strălucește.
GERUL
Pe geamul străveziu se-arată
O grădină de flori albe!
Toate-au răsărit odată,
Într-o noapte înstelată.
Cine le-a lucrat cu artă,
Măiestrie și migală?
Nimeni nu-mi răspunde însă,
Nimeni nu dă socoteală.
Pun un deget pe o floare.
Au, e rece tare, tare!
Floricica s-a topit.
Sunt atâta de uimit!
Mama cu drag îmi zâmbește
Și apoi îmi povestește
Cum gerul cel iscusit
Este tare măiestrit. 14

El pictează flori de gheață
Pe ferestrele lucioase.
Noi privim atent din casă.
Sunt atâta de frumoase!
OMIDA
O omidă cam păroasă
Din copac intră în casă.
O privesc, sunt curioasă,
Vreau afară ca să iasă.
Strig la mama, care vine
Speriată, că nu știe
Cine-a speriat copilul.
Dau să fug și ea mă ține.
- Ce cauți, omidă verde,
La copilul meu cel drag?
Este oarbă și nu vede!
Și-o aruncă peste prag. 15

PENDULA
Mândră , suplă, maiestoasă
Anunță întreaga casă,
Cât e ora!
Dar astăzi, a amuțit
S-a oprit din dăngănit
Cât e ora?
Toți așteaptă întristați,
Mirați și impacientați
Cât e ora?
Vesela pendulă tace
Și tăcută, nu ne place
Cât e ora?
Bătrânul ceasornicar
Cu ceasul din buzunar
Ne dă ora!
Începe ca s-o desfacă,
Oare știe s-o refacă
Să dea ora?
Desface capace, arce,
Mormăie, de parcă toarce
Cât e ora?...
În sfârșit, la loc e pusă,
Întreagă și bine unsă.
Dă un dangăt prelungit, 16

Meșterul a reușit,
NE DÃ ORA!
BOGÃÞIE
Dintr-o geană de lumină
De sus cerne o făină
Albă, moale și pufoasă,
Ce se-așterne peste casă.
Peste tot e alb curat:
Rece, limpede, uscat,
Așternut din puf de floare
Peste străzi și pe ogoare.
Învelește cu căldură
Bobul încolțit din toamnă,
Să nu înghețe-n ger săracul
Că e frig, de-ți crapă capul.
Pe ogor acoperit
Bobul este învelit
De plapuma albă, deasă
Să se simtă ca acasă. 17

Iar în luna lui cuptor
El se coace pe ogor
Bob de grâu de pâine plin
Pentru anii care vin.
TEIUL
Teiule, ce falnic ești,
Floare mândră când rodești!
Pe Copou mergând agale,
Miresme ne ies în cale
Ne îmbată cu parfum
Suav, dulce, cald și bun,
Se așterne peste noi,
Făurind visuri în doi.
Dacă floarea-ți pică-n ceai
Sănătate tu ne dai,
Pe albine le-ndulcești,
Cu umbra ne răcorești.
Teiule, să ne trăiești! 18

PURPURÃ
Câmp de maci, în lan de grâu,
Parcă e un roșu râu
Unduindu-se în soare
Mândră pată de culoare
La așa faină minune,
Pictorii din marea lume
S-au grăbit ca să-i vopsească,
Pânzele să le roșească.
Un tablou într-un muzeu
E lucrat cu mare artă.
Eu prefer să-i văd mereu
Roșiii maci în iarba-naltă.
COCORII
Sus pe cerul azuriu
Se adună-n stol cocorii
Îmbrăcați în cenușiu,
Se amestecă cu norii.
Toamna este pe sfârșite
Și se pare că-i mai frig, 19

Cârduri se rotesc grăbite
Iar cocorul șef e ghid.
Se grăbesc să plece-ndată,
Vremea rece să nu-i prindă,
Drumu-i lung spre țara caldă,
Peste apele oglindă.
Un „drum bun!” în gând le spunem.
Să ajungă apoi cu bine,
Înapoi să vină vara,
Până la iarna care vine.
CANDELABRUL
Maiestos și plin de floare,
Ochii încântă de culoare,
Zeci de candelabre flori
Te privesc parcă din nori.
Îl admir, mai mult de-o viață
Și-l privesc de dimineață,
Uneori și până-n seară,
Cum se îmbracă-n primăvară. 20

Minunatul meu castan!
Te privesc an după an,
De la prima frunză verde,
Până la floarea ce se pierde.
Apoi vara îți admir
Fructul plin, țepos și verde
Ascuns bine în frunziș,
Să se coacă pe furiș.
Toamna-i lungă și bogată.
Frunza ruginește toată
Și castanul mulțumit,
Lasă fructul c-un pocnit.
Mulți copii se pleacă-n iarbă,
Fructul copt ca să-l culeagă,
Multe jucării să facă,
Mulțumiți și puși pe joacă.
GHIOCELUL
Sub zăpada albă, deasă,
Mult se chinuie să iasă,
Să se bucure de soare
Frunza și-un boboc de floare. 21

De sub stratul de zăpadă
Nu poate nimic să vadă.
A fost cald și n-a înghețat;
Dar acum s-a săturat!
Vrea neapărat să iasă
Prin zăpada încă deasă.
- Cine știe cine-i EL?
- E gingașul ghiocel!
VIFORUL
De la căldura din odaie,
Privesc pe geam copacii goi,
Cum se înclină și se îndoaie
Și înainte și înapoi.
Îi scutură din rădăcină
Un vânt puternic, zbuciumat.
Totul e alb și nu se vede
Zăpada cât s-a așezat.
Viforul cel alb lovește
Cam tot ce stă în calea lui.
Nici oamenii nu-i ocolește,
E supărat și dă orbește. 22

Se spune că a fost odată
Un frumos fiu de împărat,
Îndrăgostit de o prințesă
Frumoasă. Ea l-a alungat.
De-atunci nu-și mai găsește locul
Și singur în durerea lui,
Se plânge, spulberând zăpada
Și oamenii din calea lui.
Văzând dezastrul care-l face
Și totul cum e răvășit,
L-apucă un regret amarnic
Și rușinat se face mic.
ROBOÞELUL
Roboțelul Q X L,
Îngâmfat și plin de el,
Dă cu tifla la păpuși,
Nu se poartă cu mănuși!
Le cere să îl asculte,
Că tot el știe mai multe.
Se mișcă pe raftul drept
Și se dă mare deștept. 23

Să-l asculte, el le cere
Că se crede în putere,
Că se mișcă binișor
Fără nici un ajutor.
Când era în plină vervă
Încrezut cum nu se poate,
Bateria de rezervă
L-a înțepenit de spate.
Acum micul roboțel,
Îngâmfat și plin de el,
Strigă după ajutor
În gând, că n-are sonor.
FURNICUÞA
Sub un gard de măturică
Se agită o furnică.
Intră în grădina mare,
Ca să caute mâncare.
Merge repede, grăbită,
Parcă ar fi urmărită,
Se strecoară prin verdeață,
Vântul o împinge-n față. 24

Toamna este pe sfârșite
Și cămara este plină.
În loc să stea în mușuroi, Ea tot umblă prin grădină.
N-are stare sărăcuța
Să se odihneasc-un pic
Și se-agită să mai care,
Măcar un bob, cât de mic.
Pentru iarna viforoasă
A muncit ea vara toată
Cămara le este plină,
De iarnă nu le mai pasă.
LA SÃNIUȘ
Aștept să vină iarna iar
Cu fulgii mari și albi de nea,
Să ies pe derdeluș afară,
Ca să mă dau cu sania.
Iarna, ziua e mai mică,
Sui pe micul derdeluș,
Nici n-apuc ca să mă satur,
Că se întunecă, acuș.
Mă grăbesc, urc voinicește 25

Și împing sania grea. Sus în deal, râd vesel tare
C-am ajuns și mă urc pe ea.
O pornesc rapid la vale, Încerc s-o strunesc un pic,
Nimic nu-mi stă mie în cale
Mă simt mare și voinic.
SÃRBÃTORI DE IARNÃ
Îmi place când ninge afară
Când se aștern fulgii ușori,
Oamenii merg grăbiți pe stradă,
Zăpada crește-n jurul lor.
Îmi place iarna că-i CRÃCIUNUL
Și oamenii sărbătoresc,
Împodobesc brazii în casă,
Cu toții cadouri dăruiesc.
Afară se aud colinde,
Mergeam și eu când eram mic.
Să cânt frumoasele colinde
Deși eram încă pitic.
Dragi amintiri, vă port în suflet,
Îmi place mult să-mi amintesc
Cu toți cei dragi să fiu alături
Și să le spun cât îi iubesc. 26

VRÃBIUȚA TA
Vrăbiuța Cipa
Și cu Cip, al ei bărbat,
Se așează pe o creangă,
Ca să țină mare sfat.
Cip se-nfoaie scurt în pene
Și cu glas impunător,
Despre iarna care vine,
Vrea să spună tuturor.
- Iarna asta e geroasă

Și mai aspră decât știm!
Alba nea va fi mai groasă
Cu toții să ne pregătim!
Să ne adăpostim în grajduri
Unde caii ne-încălzesc
Și la masa lor bogată,
Boabele le prisosesc.
Paiele lor sunt curate
Să ne facem adăpost.
Gureșe cum suntem toate,
Să nu vorbim fără rost. 27

În orașe, pe sub streșini
Ne putem adăposti,
Lângă hornuri de centrală,
Ne putem noi încălzi.
Cu mâncarea va fi greu.
Mă tem că vom flămânzi
Dacă nu ne fac căsuțe
Drăgălașii de copii.
FUGARUL
În noaptea neagră și geroasă,
Cățelul a ieșit din casă
Și rătăcind pe străzi năuc,
S-a împiedicat de un papuc.
S-a pus pe ros din talpa tare,
Că a crezut că-i de mâncare
Și cum de saț nu i-a ținut,
Să-l roadă nu a mai putut.
Era flămând micul cățel
Și cum era și plin de el
Nu vrea deloc să recunoască,
Că a greșit să se grăbească,
Din casa caldă, primitoare 28

Să plece noaptea la plimbare.
Deci s-a întors în casa mare,
Sfios, cu coada-ntre picioare.
NOROCUL
Un trifoi cu patru foi
Saltă capul în zăvoi,
Unde un grup de copilași
Culeg flori de toporași.
O fetiță cu fundiță
Roșie, la căciuliță
Căutând flori prin zăvoi,
A dat și peste trifoi.
Ea știa că-i norocoasă
Că-i spunea mama acasă,
Dar acum s-a lămurit,
Trifoiul când l-a găsit.
- Norocoasă ești de mică,

Că ai părinți, bunic, bunică,
Că ești bine, sănătoasă
Și te iubesc toți din casă! 29

Și copila bucuroasă
Că-i așa de norocoasă,
A lăsat trifoiu-n loc,
Altuia să-i dea noroc.
ARICEL
Un arici cu ochii mici
Și pe corp cu multe ace,
Prin pădure se plimba,
Când încolo, când încoace.
N-avea stare să stea în loc
Că în suflet simțea foc,
Pentru că toți puii lui,
Se simțeau ai nimănui.
Vizuina lor curată,
De un șoarece furată,
Acum plină de hârtii,
I-a alungat pe copii.
Supărat și îngândurat,
O hotărâre a luat:
Șoarecul să îl gonească,
Ocrotiți, puii să crească. 30

Acele și-a ascuțit
Și-n viteză a pornit
Șoarecele să-l găsească,
Casa s-o recucerească.
Curajos el a luptat
Din zori, până pe înserat,
Pe șoarece l-a pocnit
Și fricos el a fugit.
Azi, viteazul Aricel
Cu toți puii lângă el,
Stau la cald în vizuină,
Fericiți că-s împreună.

CUPRINS
1. Balada apei
2. Copilul meu
3. Dulceața serii
4. Ninsoarea
5. Floarea soarelui
6. Vise de copil
7. Dorința
8. La pol
9. Moșul
10. Bradul
11. Gerul
12. Omida
13. Pendula
14. Bogăție
15. Teiul
16. Purpură
17. Cocorii
18. Candelabrul
19. Ghiocelul
20. Viforul
21. Roboțelul
22. Furnicuța
23. La săniuș



24. Sărbători de iarnă
25. Vrăbiuța Cipa
26. Fugarul
27. Norocel
28. Aricel