Suferința lenei...

Își plângea lenea de milă,
În oglinda veche, mată
Bolile și chipul fad:
-Vai, am putere ca o râmă,
De nimic nu mă simt bună,
De nimic nu am habar.
Cum, să-mi pot face un ceai,
Când n-am nimic la îndemână?
Vreau să fac treabă în casă,
Dar nu am puteri de rasă,
Aș visa, stând în fereastră,
Cât este ziua de mare,
Cât mi-e viața luminoasă.
Și cum sunt o râmă grasă,
Pofticioasă și frumoasă,
De slăbit, nici că îmi pasă,
Mi-e destul să văd în jur
Cum se agită toată lumea,
Să-mi facă mie pe plac,
Când eu obosesc privind,
Cum să prind lucrul de-un capăt?
Mi-a spus cineva odată
Că lenea, bunica mea,
A fost mare, mare Doamnă
Și mereu era curtată,
Nu și binecuvântată…
Dar, îmi mai spuse cu întristare,
Că de așa mare domnie
A murit în sărăcie,
Amărâtă și pustie,
De prieteni ocolită,
Însetată și flămândă,
Cu zestrea împrăștiată,
Moștenire de la tată.

Morala:
Dragii mei, fugiți de lene,
Că e tare virusată.


17-12-2017