știi că ei aprind lumânări cu întuneric
au scaune reci din pământ
și ceasurile sunt întoarse cu spatele pe pereți.
acolo nu se doarme niciodată
dar înveliți de
pături cusute cu lacrimi uscate
se întind pe jos, îngrijorați
și mănâncă, fără să le fie foame
corpurile inelate ale râmelor
ce șterg timpul de praf
la fel cum amintirile
alunecă lin în cerc
ba în capul nostru, ba în al lor
și nici nu știm unde zvâcnesc mai tare de durere