cine-ți stă în gând
contabilizând fiecare gest?

numai uită-te cât de răniți îți sunt umerii
și buricul...
ce cicatrice enormă ai în frunte...

câtă speranță cauți în bucăți de lemn
nu vezi cât de crăpate îți sunt buzele?

într-o zi
greutatea zilelor din urmă
te va pune la pământ.
poate atunci vei aștepta o mână puternică în care să adormi

///
de ce nu se uită niciodată
în ochii tăi
sfărâmați de teamă?

de ce își întoarce spatele
mare cât universul
atunci când îl strigi?

șterge-ți nasul și ochii în batista
pe care o ții în mânecă.
doar nu vrei să rămâi atât de răvășită în
vitrina
cu geamurile aburite
de suflul nepoților