e destul de simplu să găsești
sistemul care funcționează,
dar nu-i deloc ușor să-l ungi
în fiecare zi conform firii

fără vreo îndoială,
cu nenumărate întoarceri,
să devii din ce în ce mai tu însuți
până te regăsești acolo unde ți-e locul

mai întâi identifici bucuria,
evantaiul de sensuri
și laolaltă cu ele cine, ah cine,
iar apoi, în cea mai mare parte a timpului,
e doar o chestiune de rutină

de la ochii deschiși înaintea soarelui
până la cuibărirea profundă,
fiecare gest și fiecare greșeală
să facă parte din sistemul funcțional

cu reguli simple și cu blândețe neclintită,
cu neliniști consumate tonic într-un trup
astfel călit să te poarte mereu acasă

gândurile trec la fel ca orice altceva,
de multe ori nu ele sunt de înțeles,
ci felul în care încurajează
sau împiedică o anumită trăire

iar după ce înțelegi și-ți alegi amintirile,
îți rămâne să accepți și să renunți
că trăirea, ah trăirea, trece și ea de o mie de ori

orice ai face, trebuie doar să găsești sistemul,
să-l adopți ca și cum el ar fi tu,
să-ți arăți lumea prin el așa cum e ea

chiar dacă e frig sau prea cald
și mai ales dacă plouă sau bate vântul,
în pofida a ce nu mai e
și mai cu seamă pentru că ești,
să îți destăinui natura și să înveți scăparea

pentru că singurul sistem care funcționează,
ah fericirea, o face pentru că te eliberează,
te ajută să-ți dai drumul
și doar așa să înțelegi că singurul fel
prin care simți că nu ai capăt
e mersul până la capăt

în interiorul mecanismului care permite libertatea
poți astfel să-ți îndeplinești rolul,
muritor pătruns de bucurie
într-o dragoste sistematică