ieri la prima oră
mi-a venit sufletul la loc,
fără să fii de față
cât cuprindeam cu privirea,
simțind peste tot
cum se desfășoară viața,
nu erai nicăieri

nici urmă de ochii tăi
care caută și renunță,
niciun șold, niciun braț,
până și mirosul tău era de negăsit
n-ajunsesem bine să mă văd
și în mine era deja rătăcită
amintirea vocii tale

mă simțeam liber,
dragostea era la locul ei
și dintr-o dată am înțeles
că tocmai asta e ideea,
că mi s-a întâmplat adevărul

toată ziua a fost la fel,
cu fiecare trăire și împrejurare,
printre oameni înghesuiți și izolați,
prin ploaia care-mi venea turnată

la un moment dat
am luat în brațe un câine,
l-am strâns cu ochii închiși,
așa cum vin firesc lucrurile astea
și blana lui udă, care de obicei
ar fi avut de-a face cu tine,
nu mi-a mărturisit decât despre el

ziua de ieri a adus înțelegerea
că apropierea noastră nu vine
de la ce vrea fiecare,
ci de la ce suntem deja

dragostea care ne trece
e precum pădurea care
se îndesește în urma noastră,
libertatea care ne face fericiți
e făcută din piatra și apa și vântul
care ne vor supraviețui

la capătul zilei de ieri
am simțit același adevăr
când te-ai strecurat lângă mine,
cu sufletul gata să se ducă

azi văd în privirea ta că știi,
deslușesc limpede prin iarba care ești
felul în care suntem,
fără întrebări și în neliniște