M-am săturat de toate și de tot,
Sunt un străin în propria mea viață.
Mă tot gândesc că aș pleca înot
Spre continentu-acela cu verdeață.

Și te-aș lua, iubita mea, cu mine,
Þi-aș scrie tandru poezii pe sâni.
Sub raza lunii aurii și pline,
N-ar recunoaște nimeni doi nebuni.

Doi rătăciți fugind pe Atlantida!
Tu - o regină, eu - un păcătos.
Vom ridica în taină piramida
Iubirii ce-i acum cu vârfu-n jos.

Și cum spuneam, îmi vine dor de ducă,
Scriu poezii pe pietre și le-arunc;
Oceanul, ca un monstru, le mănâncă
Și-mi poartă visu-adânc, tot mai adânc.