Peste gene somnoroase,
Peste ochi ce-au fost vioi,
Și pe soluri mlăștinoase,
Și prin cuib de pițigoi;
Trece Ene lin și coase
Vise dulci și luminoase.

Râd luceferii în ape,
Luna s-a-nălțat ușor,
Peste pădurici mioape
De-ntunericul trișor;
Peste colnice și vale,
Luminând totul în cale.

E tăcere și miresme
Răspândite de păduri.
Florile cu stropi aghesme,
Nemișcate în conduri,
Verzi, aduși de primăvară;
Se spală și se-nfioară.

Îngerii cu albe cape,
Își spală picioarele,
Cu migală în trei ape,
Și așteaptă soarele,
Ca să meargă la culcare,
Pe un nor pus în mișcare.

Sââî! că noaptea se destramă.
Aurora e-n senin,
Lumea-i prinsă-n fotogramă,
S-au dus stelele-n suspin,
Și prin raze fotogene,
Mi-a fugit somnul din gene.