fum și aburi mai ies uneori din coșuri,
orașul e învelit în baloane de vată,
antigelul din sângele nostru îl împiedică să înghețe.

azi suntem pe
respirație artificială.

orașul este azilul nostru,
sanatoriul în care pășim,
pe străzile date cu var,

cu oasele nostre pline de radiu,
așteptând iarna.

(uitarea, păpușile îngropate în zăpadă,
contaminarea,
cutiile cu bile negre
în care vom înota,
mașinile uber,
mașinile înghețate abandonate pe câmp,
cu ninsoarea străină
curgând peste ele,
ca o emisie puternică de particule albe din corpul meu radioactiv.)

aici așteptăm liniștea ca pe un corp care se autodistruge.

și-n timpul asta sacha nu încetează să zgârie cu unghiile pe
geamuri,
din răsuflările noastre calde și calme,

frica.

(în curând vom lăsa păpușile să vorbească în locul nostru.
și ele vor sta, ca și noi, printre paharele albe de la starbucks,
în incintele
stranii,
răcoroase, ca în niște uriașe hale frigorifice din care
doar cei mai rezistenți
se conservă
și
scapă. )