nu-ți fă iluzii
timpul trece chiar dacă ceasul s-a oprit
demult nu i-am schimbat bateriile
dar parcă l-am auzit sunând azi dimineață
și cu un gest disperat l-am aruncat prin fereastra închisă

te-ai putea gândi că s-au făcut țăndări
timpul
ceasul
geamul
le văd suspendate de perete
semn că m-am trezit cu un secol mai târziu decât eram programată

te caut știind că faci parte din viața mea
din cea trecută
din cea viitoare
înfășurat de trupul meu
o nouă și sidefie epidermă
prin care trec fluturi oranj

am uitat cum se rostesc silabele
cuvintele
tu mi te prelingi pe buze
dulce ca otrava tentației
ceasul s-a oprit
oare timpul
***
ne-am unit buzele
și inimile noastre s-au transformat în sărut
perpetuum mobile cât coloana infinitului
degeaba acuză unii că sfidăm legile universului
pentru noi nu sunt porți închise

simt uneori pașii tăi cum îmi colindă sufletul
de-o veșnicie și ceva
de când incașii colorau cerul din machu picchu
și aztecii primeau oaspeți intergalactici

am fost programați să ne tipărim destinul cu aceleași rune
uneori colorate în albastru
alteori dulci ca fructul sânului dezbrăcat de prefață
într-un etern prezent

de parcă după dansul fluturilor îmbătați de ambrozie
și silabele trupului tău impregnate în epiderma mea
ar mai conta
ploaia
vântul
ceasul
cu limbile bălăngănind
după dulceața păcatului venusian

ucide timpul pentru noi

liliana trif & ioan grigoraș