- Tăcerea toamnei doare ca o rană,
Ca un cuvânt de dincolo de moarte,
Când stăm cu vinul aburind în cană
Și ne mințim că viața ne desparte,

Dar nu ne ține teama în năvoade,
Ci numai gura putredă a lumii
Imaginând scenarii, episoade.
Îți jur, iubite, noi suntem nebunii

Ce scriu prezentul cu penițe-albastre,
Când vântul suflă frunzele, andante,
Pe corzi de suflet, visurile noastre
Se nasc arzând în „Edenul” lui Dante.

- E toamnă plumburie doar o dată
Și mustu’-l strecurăm prin poezie
Când gura mea adună fermecată
Din sânul tău ciorchinii copți în vie,

Povești ne spunem numai pe-nserate
La gura sobei, focul ne dezbracă,
Lumea-i nebună, plină de păcate,
Stă la ferestre, veștile le toacă.

Noi ne topim în anotimpu-n care
Pe țiglă ploaia picură andante,
Când flacăra ne cântă la picioare
Infernul e-un concept predat lui Dante.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș