picură toamna cu lacrimi de crocodil
prin fiecare ochi de ploaie
simt umezeala în versuri
cum mă doare timpul
când dezlipește timbre
de pe scrisorile expediate la post restant
când poștașul trage în noi
cei care l-am iubit de câte ori ne-a bătut în fereastră
vrea să ne-nchidă porțile spre cer
să ne amputeze aripile poleite cu metafora zborului
bâlbâind
adresant necunoscut

tună cu-atâta înverșunare
cu vocea răgușită
să nu-i recunoaștem profilul

nu poate visa
în cizme colorate cu noroi
nu poate descifra inscripțiile cu graffiti
de pe buzele inimii mele
„my soul is painted like the wings of butterflies”

las câinii să latre la lună
oricum n-o pot atinge

te prind de mână
ca pe o vioară de sâni
să ne contopim piepturile într-un singur pendul
silabisind în același ritm

„the show must go on”
***
vin știri despre seisme devastatoare
faliile se prăbușesc sub greutatea durerilor stratificate
dar eu sufăr de amnezie

nu-mi amintesc decât momentul acesta
îndemnul meu cotidian
visează-mă astăzi
mâine ar putea să se pună cenzură pe emoție
și voi rămâne cu ferestrele inimii închise
până vei învăța să-mi rostești numele din nou

oamenii nu-și mai scriu scrisori
iubire
poșta a intrat în faliment
poștașul cu toate frustrările lui
s-a angajat la curieratul rapid al bârfelor de provincie
să nu-l condamnăm
supraviețuiește mizer hrănindu-se din gunoaiele lumii

noi am reinventat apusul violet al acestei seri de octombrie
când tu aluneci tăcut pe glossul nud al buzelor mele
să te pot rosti târziu ca pe o rugă

„fairy tales of yesterday will grow but never die”

ioan grigoraș & liliana trif