atunci am coborît noi
albi la față în globul străzii.
toate astea se petreceau fără vorbe totuși,
și fără ploaie.
am mai coborît puțin și din stradă am ajuns
în albia unui rîu secat,
unde acum se scoseseră scaune afară
și berea era ieftină.
ne-am așezat rîzînd de acel moment de neatenție
dar așezîndu-ne am coborît încă o dată,
în miezul pămîntului, alb și fibros
unde totul avea un ecou ciudat,
un ecou care anula cuvintele,
care anula oamenii.
iar noi eram, în vremea aia
abia la începutul coborîrii.