agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4396 .



urme, in timp, ale unei alte
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul_Gabriel_Sandu ]

2016-07-08  |     | 



am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –

câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz

ca hârtiile albastre de o mie de lei

pe care le-am găsit într-o zi în haina bunicii.

ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat

cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei

toate rămase nefolosite de la eclipsă.

ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat

(măcar în parte)

cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer

și de care nu s-a bucurat nimeni

așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară

pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.

câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,

uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,

unde s-ar fi putut deschide o rană

numai ca să se vindece

unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea...

acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas

de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,

mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,

îmi dau seama că viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei

împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,

de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată

și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.

și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu

ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat

din care e foarte greu să înțelegi ceva:

iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,

nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele

i-a strigat fiul risipitor tatălui

și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras

bucurându-se.

iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,

celor nespuse, celor netrăite

aș fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre

de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată

lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt

iată, părinte, neîntregul ființei mele

aș fi strigat eu,

Vindecă-mă!

dar ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem

ci ne scapă încet printre degete

până când nu mai rămâne din ea nimic

afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei

ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți

tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!