Blestemată primăvară
ai venit făr' să m-anunți
nu zic
îmi era dor să văd casa de la țară
spoită de soarele ce pătrunde prin ușa larg deschisă
de mireasma de plăcinte ce se revarsă
până pe prispă și-n grădină
nu-i vina ta însă
că am ales drumul pentru vite
care taie câmpul până-n sat

cu gândul la puii de căprioară
pe care i-am văzut și-n alte primăveri
m-am pomenit în tranșeea rusă
și acum
opintindu-mă precum un brav ostaș
în clisa frământată de copite
privesc când la încălțări
când la corbul cocoțat pe cumpăna fântânii
mă petrece cu privirea și pare că râde
și râd și eu
concluzionând sarcastic
zău așa Adi
uneori nu gândești nici cât o vită.