mi-am împachetat nopțile
la un loc cu celelalte aripi
și-am lăsat cocorii să joace la ruletă
fie ce-o fi
n-au decât să scufunde bărcile
fiecare pe unde apucă
în definitiv sunt la ei acasă
și se-mpușcă la ora când vor

mâine o să plouă
mă dor versanții sudici
pe cei din nord ninge de multă vreme
și nu știu cum să împac
emisferele cerebrale
să nu mai scurtcircuiteze
transmisiunile de pe Marte
să pot aseleniza
în curtea din spatele sânului stâng
unde m-așteaptă cu felinarele stinse
o vioară

ce bine era
când puteam să fug dezbrăcat
prin mansardă
doar fluturii știau să m-atingă
cu mânușa lor albă
pe gulerul fiecărui gând
să le transforme în chipuri de ceară
și până dimineața să le modelăm
într-o mie de lumânări aprinse
de scânteia unui sărut

acum
țin ascuns undeva în palmă
gândul de la ora trei
ca pe o nicovală
și vreau s-arunc cu el
după primul cocoș ce-mi bate la fereastră