Atunci când îți simți viața
Lipsită de vreun rost,
Când tot ce ți se-ntâmplă
Se-ntâmplă numai prost,

Când binele dispare
Spre-a naște al tău chin,
Și speranța dispare
Și ești plin de venin,

Când privești a ta viață
Ce-a trecut fără rost
Iar viitoru-n față
Pare neputincios,

Când vezi că-a tale clipe
Se scurg doar în durere
Și nu găsești la nimeni
Un gram de mângâiere,

Când însuși Dumnezeul
Îți pare că te lasă
Să trăiești în infernul
Hidos, pe nume viață,

Când nu mai ai putere
Și nu poți să mai lupți,
Ai sufletu-n durere,
Încearcă să m-asculți:

Sunt doar un om, un simplu,
Ca și oricare chip
Dar al meu echilibru
În veci n-o să-l ating...

În palmă îmi stă crucea
Ce trebuie s-o duc,
Deasupra este Domnul
Pe care să-l ascult.

Mă aflu la jumate
Din drumul numit viață
Și inima îmi bate
Hrănită de speranță,

Și poate niște îngeri
Pe care-i port cu mine
Oriunde merg, pe crânceni
Jărateci și troiene...

Oricum, sătul de soartă
Și de mult, prea mult chin,
Privesc doar spre o poartă,
Să scap de=al meu destin...

Aceasta poartă poate,
Dacă se va deschide,
Scăpat-am de păcate
Și blestemate zile

Ce le-am trăit aici,
Pe acest crud pământ!
Dar voi avea și bine,
În pacea din mormânt...