m-am întors în parcul
unde ne-am iubit prima oară
un ucigaș tăcut revenit la locul faptei
să măsoare tăcerile în lung și-n lat

doar inima chicotea în piept ca o victimă
mutilată de un acord de fanfară

umbrele noastre
numărau firele de nisip
risipite în poala unui vânt nebun
după o toamnă argintie
împărțită la toți trecătorii
ca anafura într-o dimineață de Paști

te simțeam ca pe-un arcuș de vioară
încercai să luneci pe coarda subțire
pe care ai rupt-o de mii de ori
între tocurile tale înalte
reparate de prea mulți cizmari cu
palmele bătătorite de minciuni

singur
am lasat mâna timpului
să muște din eșarfa ta cu gust de Givenchy

mângâiată de trubadurii ce sorb vodcă Imperial
din călimara cu cerneală

încep să cred c-am fost atins
de sindromul Stockholm
ori că voi deveni victimă
a propriei mele iubiri
ucise într-o zi de vineri 13