mă tem de noapte
de mormintele fără cruci
ascunse în fiecare ungher
al pieptului
acolo unde platoșa
nu poate săruta cămașa de zale
atârnată de amurg

nici nu mai ghicesc în palmă
liniile se frâng în atâtea noduri
că nici acarii nu pot să le mai descifreze

uneori
înmoi degetul în zațul cafelei
negru ca abisul care transformă
stropii de rouă în coșmaruri despuiate
și desenez pe omoplații fiecărui vis
forma sânilor tăi
încălțați în sandale romane
ca soldații lui Pilat
când au răstignit cuvântul

adorm
cu ei în brațe și mă zbat
îi frământ de parc-ar fi aluatul
bing-bang-ului primordial
și mă tem

mi-e teamă de cuvinte
de noapte
de moarte
de mormintele fără cruci
care răsar după fiecare virgulă
la rădăcina fiecărui punct
și vreau să strig
cât mă ține albia valsului vienez
mi-e teamă

o carte de tarot
bârfea la o țigară
că cine iubește mult
se teme să piardă