Bolta, cu poale cernite,
Umectate, largi și grele,
Și brațe neobosite,
Deșertă peste vâlcele,
Peste codri și coline,
Când ploi repezi, când mai line.

Sub talpă, pământul este
O întindere vâscoasă.
Un bursuc prinzând de veste
Că tina e lipicioasă,
Molcom și morocănos,
Se piti sub dâmb, la dos.

Sus, pe coasta răvășită
De la suflul toamnei mele,
Via plânge dezgolită,
Nu-i nici vrejuri, nici surcele...
Și realiză tăcută,
Că doar cioara o salută.

Câmpul pare perisabil
De atâta umezeală.
Curg șiroaie, dar amabil,
Cu un smoc ca de beteală,
Un lup sur, unui fecior,
I-a șters ochii-ncetișor.

Periferic, în perfuzii,
Soarele zace sub pături.
Boala i-a născut confuzii,
Se făcea că-n pat, alături,
Vara dulce ca o mură,
Îi cânta în toamna sură.

Iar eu, martor peste toate,
Scriu ca să rămână-n carte.