Am fi răzbătut, dar valurile,
valurile veneau ca printr-un străvechi nenoroc.
Unele în fața mea, descântând curajul șubrezit de spaima înfrângerii,
altele, în spatele tău.
Și valurile îți șopteau incantații blestemate
și încolțeau umbre
în văzduhul la care speriați priveam.

Te imploram, nu da drumul mâinii mele.
Dar strânsoarea mâinilor era moale și searbădă
iar valurile ne lăsau un gust prea sărat,
ce sfredelea până în tâmplele noastre arse.
Ne scufundam, și ironic,
cerul gurii ne era uscat.
Îmi părea rău, căci am fi răzbătut.