agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2005 .



O tu, celălaltule...
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2015-09-24  |     | 



Țigară de pământ
țigară de bere
și multă tăcere
expir
suflu cu fum către un sentiment chircit de durere zâmbitoare
agățat cu unghiile de stânca cu valuri de piatră
voal cu picioarele goale lipite de piatră
aproximație
resemnare murmurând ”Nu mă doare, nu mă doare...”
absurd pășind pe vârfuri
hipnoză bâjbâind după un verb
fascinație a ermeticului dus
unde dus?
pe dealuri în sus...

Privesc cu ochi de șomer spre Homer
și apoi, prin fum,
spre ceasul placat cu aur de 18 k pe care îl port la mână
se deschide,
se mărește brusc, înspăimântător,
mă cuprinde, paralizat, sub cupola lui,
devin doar unul din cele 23 de rubine
ale acestui ceas uriaș, automatic,
care trebuie întors de 15 ori în fiecare seară
dacă nu miști încheietura minții...
și strig cu ecou de sub această cupolă:

O tu, celălaltule sex al meu
semenul meu...
semănătoarea mea cu peronul pe partea dreaptă,
nedreaptă,
o tu, inconștientă punte dintre Pe ici
și Pe colo,
și anume prin părțile esențiale,
tu, mosc de zibetă,
nucleu dur al atomului Chanel No 5.

Oh, tu, Eu-le al meu
de sex diametral opus
și sedus
de sex pantocrator
revoltat și revoltător

ascultă-mă când îți zic
că neputând cuprinde cu mintea tot ceea ce locuiește ființele,
am încercat să le simplific
să le privesc ca pe niște recipiente de carne ambulante,
ca pe niște rufe ude care refuză odihna la soare,
foșnete înlăcrimate
fluturări apăsate de oboseală
amurguri în miniatură...

am încercat să le privesc așa
însă curând nu am mai putut cuprinde cu mintea
nici măcar spaima aceea ubicuă
care le face să se miște mereu, să foșnească,
să privească cu ochi de gheață peste umăr
la mine, urmăritorul lor

curând am înțeles că voi plânge de dorul lor
al semenilor mei,
al ființelor umede,
simplificate până la sânge
de ce trebuie să știm cine suntem?
care este piesa lipsă fără de care,
în absența acestui răspuns,
nu ne putem trăi viața?
cum ar trebui să fim ca să suntem?
Domnul respirațiilor?
Re Stau?

Iată, Pământul e deschis,
marea e deschisă,
cerul e deschis,
Soarele s-a deschis și el.
Intră! Aruncă-te!
Și rămân.
Stau.
Re Stau!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!