se întunecă de la un capăt la celălalt al străzii
de la pielea aproape moartă de pe talpă până la scalp

câteodată confund lătratul câinilor cu lătratul din capul meu

singur pe un drum, ca o gură imensă de șarpe,
eu și cu lătratul meu
ne înghesuim în zgmotoul ce nu se va forma și
alunec prin gura șarpelui
îmi pun pașii deasupra veninului și încerc să-mi țin picioarele
ca pe niște roți ajutătoare în zona netedă de jos

într-o gură de șarpe
e mereu întuneric
câteodată confund lătratul câinilor cu lătratul din capul meu
dar aici nu latră niciodată câinii
nici luna nu apare
dar cum să cauți luna într-o gură de șarpe?
și pe mine cine ar putea să mă caute într-o gură de șarpe, când nici eu nu mă găsesc
și
câteodată confund gura de șarpe cu mine, cel din trecut, stând în spinarea celui de azi