știu că într-una din zile voi păși vrând nevrând după cortină
dar până atunci mă las fardat și plin de măști
în vestiarul cimitirului

ultima dată îmi veți pune pe față pământ
ca nimeni să nu mă recunoască
doar clopotul va spune mica poveste a vieții

veți pune mâinile pe pleoapele-mi reci
și veți simți cum dincolo de cortină
viața se-mprăștie ca o picătură de sânge în apa limpede
destrămându-se ca notele unui cântec
în care voi curge către surâsul alb al izvorului

se aud deja bocete căci se bat cuiele
să nu uitați să stingeți la sfârșit lumânările