Pe poteci ca de tăciune,
Prin mesteceni, fragi și brazi,
Primăvara-n rugăciune,
Cu obrajii rubin, calzi;
Trece suspinând cu murmur,
Eu secundele îi număr.

I-a venit sorocul, pleacă.
I-a dat vestea un bondar,
Chiar dacă plânsul o-neacă;
Că vara cu saci de jar,
E pe coasta înverzită,
Și coboară cam grăbită.

Nu-și luase flori nici straie.
Cu boboci, sau răsfirați,
A lăsat bujori, văpaie,
Și cireșii încărcați
Cu bobițe înroșite,
Și izvoare limpezite.

În alai de cântătoare,
Zbor de gâze tinere,
Calcă volbure-n picioare,
Un scaiete ginere;
Și prin luminiș trecuse,
Unde-i? Tainic dispăruse!

Peste glezne cu rochița
Încrustată-n roi de flori,
Vara-și împleti cosița,
Și e splendidă din zori!
De drag și iubire, vântul,
Îi tot răcorea pământul.

Liniște! că-i la izvoare,
Cerne ziua călătoare.