agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2645 .



epilog
poezie [ ]
Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vix Est ]

2015-04-05  |     | 



Termină cu prostiile, avem de murit, îi spuse privind cu atenție în căușul palmelor, neted ca o piatră îndelung șlefuită, fără nici o cută, nici un semn, nici o linie.
Palmele li se îngemănau într-un chivot cu jumătate apă moartă, jumătate apă vie și își simțeau obrajii biciuiți cu smicele de întâmplări trecute, vii și moarte, plesnite peste fețe de ochiul fugind de ochi, alergând peste umărul celuilalt, într-o eliberare a spațiului gol, digerat lent de retină.
Termină cu această ceartă a celor vii, avem de murit, îi spunea respirându-și propriul aer, stătut de dinainte de naștere în plămânii din ce în ce mai speriați, mai netezi, mai ai altcuiva.
Pântecele li se îngemănau într-un ghem de frică, jumătate apă vie, jumătate apă moartă, îi biciuiau smicele prin vene, crescute din trupul celor trecuți, din ciocănitul la ușă al celor veniți pe când ei nu erau acasă, pe vremea când fugeau unul de celălalt.
Termină cu visele astea, avem de murit, i-ar fi spus el când totul s-a terminat, când s-a îngemănat tot ce era de îngemănat și apa vie s-a amestecat cu apa moartă, smicelele au prins rădăcini în orbitele privirilor risipite în lucruri trecătoare, ale nimănui. Doar atunci, și doar cât o adiere, au avut timp, exact atât cât să nu se mai grăbească la ultima răsuflare.
Pașii li s-au îngemănat o ultimă oară pe un hol pustiu, luminat doar de ușile de sticlă mată de la saloanele celor bolnavi, ale celor în viață și grăbiți să trăiască, dar ei aveau timp și pășeau lent, ascultând speriați zgomote care nu mai erau ale lor, până când, timizi, s-au luat de mână și au trecut într-o binemeritată neodihnă de veci.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!