simt cum se zbuciumă orașul vâlvătaie gri în tăcerea mea fără noimă
păpușa dezbrăcată zvârlită în grădina din spate avea pleoapele închise
eu am încă unghiile transparente și foarte roz ca pilula femeilor isterice
sau cu picioarele prea lungi în anii optzeci

cei mai vii decât mine sub dealul mitropoliei stau claxon după claxon
cu muzică de dans la radio și fluierături se spune că va ninge
benzina gâlgâie în îmbulzeală
mașinuțe electrice în ring trec prin sinapsele și sângele meu turuie cuvinte
ascensoare care vin la chemare cu ușile închise
oameni care urcă prea des aceeași golgotă de fier și sare amară
copilul care dă șuturi în gol până îl doare fluierul piciorului
nuntașii cu hora lor deșucheată în curtea blocului
sfincterul vezicii biliare care șuieră dureros
frecvența celor care fac atacuri de panică
de inimă albastră dar eu nu
mai bine țin la piept un trandafir mort pe jumătate
lângă buldozerul și picamerul de la gura metroului

parcă ieri am reparat păpușa pe care am îmbrăcat-o cu haine de pomană
ave maria dominus tecum