Iarna adormise-n iarnă,
Într-o râpă desfundată.
Cin' să toarne, cin' să cearnă,
Cin' să umple lumea toată,
Cu vrajă imaculată?
Crivăț disperat, o cată'!
.
O găsi în hibernare,
Sforăind precum bunicul.
Lungă, goală la spinare,
Îi căzuse și baticul.
Iar bocancii din picioare,
Unde-s? I-a pierdut se pare!
.
Suflă Crivăț, suflă tare,
Cu fălci aspre, flămângioase.
Iarna amețită, sare,
Că șuiul o zgâlțânase,
De-i trosniră zeci de oase,
Și la muncă o-ndemnase.
.
Zburdând prin câmpia goală,
A stârnit în trecăt Gerul,
Care bântuia pe-afară,
Mușcător, rece ca fierul,
Și-au iscat o nebuloasă...
Nu ieșiți copii, din casă!