Suptă de ger ca un brici,
Cu bocancii rămași mici,
A plecat Gerar, târâș,
Când în vale, când urcuș,
Cu nasul în trei batiste,
Cu patru vântoase triste...
.
S-a oprit într-o vâlcea.
Un șiret se încâlcea
Prin vreascuri, când de un scai,
Ce-l strivise iarna, vai!
Dar se ținea în putere,
Un incult, n-are ce-i cere!
.
Tot foindu-se pe loc,
Iată, pică ghemotoc,
Cu fruntea de sol mâlos,
Și țup, Făurar, milos,
O ridică și-o petrece
Spre o altă lume rece.
.
Și s-a dus Gerar, s-a dus,
Bâjbâind spre est, apus,
Nu am urmărit-o, zău!
Dar vântul zvoni-ntr-un hău,
Că un corb cu pana lată,
O văzu înlăcrimată.