din cubul de sticlă în care palmele mele au fost sechestrate
se scurg albe tăceri
ridicate la pătrat doar de puterea necuvântului

sunt omul fără mâini

le-am pierdut odată cu anularea inocenței din ochii copilăriei
le-am abandonat la răscruce de soartă să miluiască pe toți flămânzii lumii
dar
e secetă mare
și grâul

cresc
cresc ciulinii Bărăganului

le-am abandonat pe drumuri paralele
acolo
ochii tăi albi
au sfârtecat
hălci de carne ciumată
din trupul sufletului meu

mi s-au lipit palmele a rugă
și-au venit tăietorii de lemne
pe ulița sorții e ger de crapă
rugăciunea mâinilor

mi-au amorțit cârpind cerul din polaroidele voastre
vopsind zilele și zidind temple
îmi plâng idolii la fereastra odăii tale
idoli fără de gesturi
în căutare de mâini răzvrătite

mi-au înțepenit în perpetuum mobile
de lacrimă arsă
pe obrazul unui monitor

22 de inch de simțire
22 de milioane de mâini zidite în cuburi de sticlă