poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4844 .



Zece poezii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [C.Dan ]

2014-12-03  |     | 



când beau sunt romantic


când sunt beat merg pe mese prin restaurant
furculițele se înfig în pereți trag după mine fețele de mese
mă urc pe bar și fac șpagatul cu sticla în mână
dansez cu servitoarea care țipă și plânge
nu te speria gagico adu ligheanul să ne dăm printre scaune
lasă-mă să te mușc zi-mi că trăiești bea și înjură
de acum nu mai ești sclava ăstora sparge un geam
sirenele se aud afară fac cocktailuri molotov
restaurantul aleargă cu noi spre sena
aprinde lumânări gagico nu vezi că suntem pe croazieră


(Când trec pe malul Senei, ușile barurilor se încuie una câte una.)


în visul ei


de câteva zile iulia doarme cu genunchii la piept
visează vagoane de lumină roșie și scări rulante
mă uit la sprâncenele ei și la părul care îi curge pe obraji
ies crengi din pereții care fluieră fără oprire
de câteva zile iulia doarme și mă ține în visul ei


(După ce a urcat dealul, s-a așezat pe-o bancă și și-a lăsat capul pe spate.)


aleargă


mi-e frică mi-am zis în gând
un dans de arome halucinogene
în picătura asta de ploaie care se scurge pe geam
ia-mă de mână și aleargă să alungăm demonul
din picătura de ploaie care se scurge pe geam


(Într-o seară nu mai aveam țigări și mă uitam la picăturile de ploaie care se scurgeau pe geam.) 


omar


într-o noapte nadia a venit în cameră și mi-a zis
diavolul nu mă lasă să dorm omar
atunci omar i-a răspuns pe unde trec eu diavolul fuge
dimineața m-am trezit cu nadia în pat
m-am ridicat pe marginea patului și am dat din picioare


(Se spune că diavolul ocolește strada pe care Omar trece.)


când m-au internat


visam că alexandra visa că o visez
o pierdusem era pe un gard și mă privea cum o caut
ar fi vrut să strige la mine dar își pierduse vocea
gardul era între visele noastre căutam doar într-al ei
în care m-am trezit și plecând spre visul meu
am găsit-o și am mers în visul iuliei


(Când m-au internat am dormit patru zile. În acest timp am fost și la serviciu și în vacanță în America de Sud.) 


prin amsterdam


azi-dimineață așteptam trenul și mi-era frig
nu îmi amintesc ce s-a întâmplat
ajut un bătrân să se ridice dintr-un șanț
în mâna stângă am o sticlă de bere
peste stradă se vede jumătatea feței unei bătrâne
care se uită după o perdea


(Mi-e rău dar mai dă-mi să trag un fum. Da, am observat că nu înțelege, nu îl atrag decât detaliile nesemnificative, de exemplu dacă zici "mă uitam din tren și am văzut o turmă de oi care alergau", va întreba dacă era accelerat.) 


în tren


funcționarii se masturbează în tren
luminile roșiatice și desenele cu versaille sunt lascive
conductorul și-a uitat microfonul deschis
se poate auzi cum mănâncă alune și sughiță
o doamnă miroase a covor
mă doare capul aștept să ajung la destinație
să beau o cafea apoi să mă ridic de la pământ
cu degetele încrucișate în formă de pară


(Funcționarii fără o activitate la îndemână, consideră
drumul spre serviciu foarte greu.) 


televizorul


într-o zi mi s-a stricat televizorul
și viața mea nu mai avea niciun sens
zicea o colegă la psihiatrie

(Maria a încercat să se sinucidă, își desena autoportretul în fiecare zi.) 


dispariția


pe trotuar am văzut că îmi curgea sânge din nas
am căzut ca secerat și nu mai știe nimeni de mine


(Stau în fața casei și mă aștept.)


am adormit


metroul a oprit în dormitor lângă pat
m-am descălțat și am intrat
o femeie cânta un cântec trist
m-am agățat de bară cu capul în jos
și-am adormit fredonând o rugăciune


(Dimineața în metrou, oamenii dorm agățați de bare cu capul în jos.)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!