poeziile sunt fărâme de suflet
rânduite-n cuvinte trimise lumii
în plicul roz al iubirii
mesaj de bucurii tristeți și speranțe
cepuit în sticla zvârlită-n ocean
val după val spre un țărm
spre un ochi spre un alt suflet

pescar solitar arunc prostovolu anume
aduc sticla la mal scot plicu citesc
"mama ei de viață"
aflu c-ai ajuns pe insula uitării
strâns lipită de-o scândură în nări
cu mirosul de sare și-amarul de nuc
sperând la dulceață de miez

lumânări cum suntem vrem să ardem
până la ultima picătură de ceară-n lumină
dar mână haină cu gheare murdară
acoperă sâmbur de raze în umbră
năduful se face lacrimă și-o plângi
cu-atât mai ferbinte cu cât poet fiind
plângi pentru toți ochii rătăciților
neamului tău

se sparge valul mă-nproașcă și-i simt
gustul sărat și amar de la algele moarte
și-ți zic
fată cu DOR de senin ca floarea de IN Ai
ȘIȘU la tine scoate-l bărbată și-nfinge-l
în mâmă eliberează-ți lumina
ești fata călușului mioritic
în strigături salturi și bătăi de opincă
sună-ți cu-avânt zurgălăii
nu poți
atunci tăcută mândră te-ndreaptă
cu degetul mare al mâinilor ținând de ilic
pornește tumultos bătuta pe loc
vijeliosul dans autohton că și ei
ca și noi au umplut lumea supraviețuitori

fă scândura vieții să-ți răsune de tropot
și râzi până la lacrimă că ție
așa îți stă bine temeraro frumoaso...