I
M-am săturat de asfalt
mai ales vara
când soarele încinge tălpile
făcându-le astfel să plângă.

II
Azi
îmi plimb sufletul pe caldarâmuri de oțel
trupul
l-am lăsat, de mult, în urmă
găurit, împușcat
încă este zid între viață și moarte
sau o gară
în care poate să poposească oricine. .

III
Mâine
îmi construiesc propria scară
pentru a învăța
să urc
spre nemurire.

IV
Poimâine
mă voi ascund în spatele unei fotografii
aducându-mi aminte
de primele clipe din viață
pe ultimul drum
râd
în timp ce alții plâng.

V
Voi lăsa în urmă
casele care m-au primit
case care ascund,
probabil în ziduri,
povești de dragoste
nopți de amor interzise
mângâierea bărbatului amețit de băutură
țipătul copilului dezamăgit
lacrimile femeii
care își caută iubirea pe facebook.

VI
Totul pare a fi o piesă de teatru
regizată de El
în prea multe acte
trupul
fiind nevoit să se descompună
multe prea des.