Într-o lume de mister,
Într-un buzunar de cer,
Plânge norul, pitulat,
Că e alb-imaculat,
Gol, pufos, ca și o frișcă,
Rareori, vântul, îl mișcă.
.
Stăpân ca pe holda lui,
Soarele trudea hai-hui,
Printre lanuri pârjolind.
Spicul trosni a suspin,
Se frânse de greutate,
Ca un moș adus de spate!
.
Sub o pălămidă, mic,
Slăbuț, miop și peltic,
Melcul stă lipit de sol.
Nu vă mire că e gol!
Cum să ții veșmânt pe tine,
Când e cald de pici pe vine?
.
Măsălarița șopti,
- Căpșorul nu-ți roti,
Melcu-i nud, cred că-i dement...
Loboda privi discret.
Buruienile jenate,
Þin privirile-ntr-o parte!
.
-Ce să spun, v-ați rușinat!
Sare ciocârlanu-ndat.
Și eu aș sta despuiat,
Dar Domnul m-a îmbrăcat
În penaj, uf, mă sufoc,
Mor în zilele de foc!
.
Vocile, treptat, s-au stins.
Un broscoi ședea întins,
Pe o plantă ce plutea.
Libelula-l răcorea,
Dând din aripi la-nălțime,
Iscând unduiri sublime!
.
Vântul veni rostogol,
Căzuse de pe un nor.
Și făcând luxație,
Stârni animație,
Că-i ursuz și acum bate,
Când din față, când din spate,
Fluturând de supărare,
Trena sa răcoritoare!