azi nu mă privesc în oglindă
îmi îndes visele și...

nu spun că-i prea multă distanță printre oameni
nu spun că nu le pot vorbi
și nici să-i privesc în ochi nu pot
pentru că am glasul prins în pământ
pentru că după toate abandonările
drumurile năucesc pașii
oricum ancorați la polul opus
unii vin tiptil și îți urcă-n spate noroiul adunat pe tălpile lor
vorbesc de inocență și de imunizare cerească
urlă-n stânga și-n dreapta bunele maniere
iar tu precum un biet animal biciuit
nu cobori capul sub pietre
nici ochii nu-i închizi
aștepți să-ți vină acel gând fără de gând
acea tăcere fără de lume
fără de urlete
intrigă
ură
durere
și cauți ca un nebun clipa ta de uitare
și o viză în prea puținele cuvinte
atârnate de glezne și de tâmple
atârnate de frunte și de mâini
precum umbra de chinurile tale