Un țânțar cu bocăncei,
Peticiți, cu tălpi din tei,
Ciorapi în călcâie rupți,
Pantaloni pătați, cam scurți,
O bluziță gri, uzată,
Se foia prin curtea, toată!
.
Necăjit era din zori,
Că se zvârcoli prin flori,
Căutând un ochi de apă.
Uite, gâza se adapă,
Iar el n-a găsit, sărmanul,
Să-și spele trompa. Curcanul
.
Lungindu-și moțul ușor,
Cu aripa la picior,
Se rotea și îl mustra:
-Să te speli? Apă ai vrea?
Ai rămas pătat de sânge,
C-ai ciupit un puști și plânge.
.
Ești un vampiraș, știm noi!
Mergi în codru, în zăvoi,
Și hrănește-te cu fragi,
Că chinui copiii dragi.
Haide, fugi, lasă-i în pace,
Ce, doar sângele îți place?
.
Þânțarul oftă, să știți,
Și rosti: - Eu nu am dinți!
Am o trompă mititică,
Ce-l străpunse pe Mitică,
Pe Ana, și n-aș fi vrut,
Dar burtica mi-a cerut...
.
Curcanul s-a încruntat.
Dând din plisc a constatat,
Că nici el nu are dinți,
Nici cocoșul! Scos din minți,
Căci provoacă "mâncărici",
Înhăță țânțarul: "Plici!"
Și din țânțar, dragii mei,
Au rămas doi bocăncei!