Un căpșor ca păpădia,
S-a ivit din coaja albă,
Cercetând vioi, câmpia,
Care poartă verde-salbă;
Și sub mângâieri de soare,
Nu văzu că mamă, are!
.
Măicuța, cu drag, privește,
Odorașul. Ce sfială!
Și cu ciocu-i ciugulește
Pufușoru-i de beteală.
El săltând ochii neghină,
Își văzu mama. Ce mină!
.
Grațioasă, protectoare,
Aripi calde, mătăsoase;
Și în gușuliță are
Trei gângănii delicioase,
Și-l îndeamnă să mănânce,
Să-l hrănească, să îl culce.
.
Căscă cioculețu-ndată,
Iată, că simțise foame!
Cina-i dulce și pasată,
"Pentru asta or fi mame?"
Se întrebă uluit,
Și sătul, a ațipit.