țineam demult ascuns
și nu prima oară
cuvântul în buzunarul tăcerii
e drept în cel stâng de la piept
cel cu gustul dulce al mierii
și-al puiului de căprioară
ca pe-o sămânță de busuioc
într-o amforă dacă

trebuia mai întâi
lupii tineri să mi-i las să treacă
până dincolo dincolo de zare
unde-i numai verdeață
nu și-ntristare
și unde durerea lunii
nu se cuibărește cu de-a sila-n mare
numai arhanghelii în plină dimineață
poleiesc îngerește alunii

miruiți
cu firul de iarbă primăvăratec
dau să se-ntoarcă
amușinând nemurire din vânt
lupani îmblânziți de visare
când îi mângâi pe coamă să-mi toarcă
indiferenți printre ciute
astfel încât niciun cerb
să nu poată pună pecetea
cum c-au ucis vreo silabă

mi-a fost dor să mai scriu ori să cânt

mi-a fost dor să răstorn amfora
în cuvânt
pe tăcute
să-mi răsar busuioc fără grabă
dintr-un umăr de gând
și-o fărâmă de soare
să-mi fiu iar
roabei-neroabă
podoabă