Sună un cinel de la o milă distanță,
Drumu-i pustiu și vremea-i creață,
De la o milă distanță,
Stâlcesc un “rămas-bun”, “Bun venit!”,
Șiroaielor de pe față.

Cu fiecare pas te-am împins în nebuloasă,
Pictându-te epopeic, dulce crăiasă,
De ce?
Când tu vii din lumea noastră,
De la o milă distanță,
Rămas bun,
Șiroaielor de pe față.

Vii și nu mai pleci, dar nu e basm
Nu’s nici eu un tânăr amalgam,
Să cred în stele, când ele-s deasupra,
Să mă-nsor cu ele,
Când simt c-am pierdut lupta.
Dar aș vrea un sfanț, pentru odinioară,
Când ți-am dat jos voalul de ordinară,
Aș vrea un sfanț, pentru posteritate,
Dă-mi și tu jos,
Voalul de perenitate.

Nu ești ciumă, dar nici vreo ploaie de vară
Ai celule, dar n-ai chimia-mi celulară…
Uită-mă, fă-mă una cu trecutul
Să mușc din nou pământul,
Necunoscutul,
De la o milă distanță,
Îl văd acum,
Rămas-bun.