Cerul, spre apus, se-mbracă
În veșmânte cenușii,
Lăsând văl de promoroacă,
Bucățele argintii,
Peste pomi, poteci și ape,
Păsărilor le-a pus cape.
-
Prin cascada albicioasă,
Iepurașul îmbufnat,
Face salturi înspre casă,
Dar un ciot, semnul lăsat,
Iată, s-a ascuns din cale,
E aici, sau mai în vale?!
-
Baba-Iarnă e glumeață,
L-a pudrat cu nea și nu-i!
A cernut de dimineață,
Din belșugul cerului,
Multe văluri, generoasă,
Apoi a intrat în casă.
-
Peste trup c-o păturică,
Cum să doarmă? Nicidecum!
Croșetă ca o bunică,
Pulovărașe, cum-necum,
Și-mbrăcă ea, mamă-bună,
Orice casă și fântână.
-
Crivățul privind prin leațuri,
Gardu-i vechi și hârbuit;
Ce i-ar pune iernii, lațuri,
Presărând s-a tot fălit...
Turbat de invidios,
A întors stratul pe dos!
-
O rafală, două, zece,
Săltă neaua și nu-i joc!
Aoleu, gluma o-ntrece,
Iarna și-a pus un cojoc,
Și ieșind prin nebuloasă,
Nu mai zări nicio casă!
-
Zgribulit, pe un par rece,
Un cioroi privi mirat.
Frigul prin penaj îi trece,
Și aproape înghețat,
A strigat fără zăbavă:
-Tot sătucu-i sub zăpadă!